Legenda satului Glodeanu Sarat

Cui nu-i plac poveştile care amintesc de vitejia strămoşilor noştri, de îndârjirea care i-a mânat în luptele pentru apărarea pământului pe care astăzi ne construim casele şi ne urmăm viaţa?

O astfel de poveste am auzit-o de la preotul satului care la rândul său a auzit-o de la bunicul său, om încercat de greutăţile şi ororile celui de al doilea război mondial.

Părintele Ciprian povesteşte cu emoţie despre bunicul său şi despre satul natal, pe care astăzi cu drag îl păstoreşte.

Bunicul spunea: ”Taică, satul acesta se trage dintr-un neam de oameni viteji; şi spun asta nu doar aşa, ci pentru că primul om care s-a aşezat pe vatra satului nostru era un haiduc, haiducul Constantin. Am să-ţi spun acum povestea lui aşa cum am auzit-o şi eu de la un bătrân al satului când eram de vârsta ta. Haiducul Constantin era un bărbat viteaz, călit în războaiele purtate între ruşi şi turci, în care şi ţărişoara noastră a căzut pradă păgânilor de turci. Să nu crezi că a fost haiduc de când s-a născut. A fost un om ca noi toţi, cu familie şi care locuia în vechiul sat Glodeanu , care era undeva la vreo 70 de Km venind de la Bucureşti, pe partea stânga.

La scurt timp după ce s-a însurat a venit poruncă de la domnie ca toţi bărbaţii să se înarmeze şi să meargă la luptă. A plecat şi Constantin să-şi apere palma de pământ moştenită de la tatăl său. Se spune că a dat dovadă de vitejie de multe ori, însă a căzut prizonier şi a fost dus rob la Istambul. Acolo a stat 15 ani. După 15 ani a reuşit să scape şi s-a întors la nevastă, pe care a gasit-o măritată. Degaba a încercat să-şi recupereze viaţa de altă dată, degeaba au curs lacrimile sale...

După o lungă pauză bunicul continuă: „Unde-i satul acuma, pe ambele părţi ale Sărăţii, era stufăriş mult şi foarte înalt. Puţini oameni aveau curajul să intre de frica lighioanelor şi rareori se încumeta cineva. Cu sufletul frânt, Constantin s-a retras în acest stufăriş, a ridicat acolo un bordei şi a continuat să-şi apere satul de turcii care-l jefuiau din când în când după bunul plac.

Urmându-i exemplul şi alţi bărbaţi s-au mutat cu familiile în această vale de unde nu puteau fi observaţi şi se apărau mai uşor de turci şi astfel din cauza turcilor satul Glodeanu dispare, vatra vechiului sat fiind strămutată pe malul Sărăţii. Se zice că tot atunci oamenii locului l-au numit Turcul, probabil pentru anii petrecuţi în pribegie.

Încet, încet şi-au întemeiat gospodării, aici pe malul Sărăţii şi au numit satul Glodeanu Sărăţii, nume care aminteşte de satul pierdut, dar şi de nămolul uscat sau îngheţat specific zonei.

Bunicul a oftat şi m-a strâns în braţe ca şi când ar fi vrut să-mi transmită printr-o simplă îmbrăţişare credinţa, dragostea pentru pământul străbun şi tradiţia strămoşilor noştri, a mai povestit părintele.

În zidul bisericii parohiale de la Glodeanu s-a găsit în timpul renovărilor de după cutremurul din 1977, o sabie din oţel împodobită cu frumoase încrustări florale. O fi oare sabia haiducului Constantin? (a fost confiscată de şeful postului de miliţie de atunci, un anume Dinu.)

BINE AR FI DACĂ S-AR GĂSI!!!